În pandemie mulți părinți au semnalat apariția unor comportamente regresive sau opoziționiste la copii. Copiii mai mici (2-4 ani) pot avea regresie de somn, hrană și cere din nou scutecul, iar cei mai mari (4-8 ani) se pot manifesta prin crize de furie, plâns din motive aparent nesemnificative, coșmaruri și frici, conflicte  mai dese cu frații.

Copiii care vor să fie bebeluși
Aletha Solter, doctor în psihologie și fondator Aware Parenting, propune ca tehnică pentru comportamentul regresiv jocul de-a bebelușul, care nu înseamnă altceva decât a-i accepta copilului nevoia de contact fizic, protecție și siguranță. Copiii nu vor redeveni bebeluși, ci, din contra, pot renunța la acest comportament, după ce nevoia lor este satisfăcută.

Copiii care nu ascultă vor să fie ascultați
Tendința de a încălca regulile stabilite este mai mare la copiii care nu beneficiază suficient de prezența părinților. Cu *home office* putem ușor înțelegem de ce. Copiii ajung azi să perturbe des activitățile adulților.
Pentru că nevoia reală a copiilor este de integrare și joacă împreună, se recomandă oferirea unui timp individual de joc liber, cu implicare 100% părinte – copil. În acest fel, copiii nu vor mai simți nevoia să întrerupă, pentru a fura timp cu voi și atenție.

Și părinții au nevoie de timp liber
Lucrând de acasă toți la un loc, într-o perioadă nesigură,cu stres și limitare, pot apărea conflicte în cuplu.

Fiecare partener poate prelua atribuțiile urgente, măcar o oră pe zi, pentru ca celălalt să aibă pauză atât de la job, cât și de la solicitările copiilor. O oră doar pentru sine, de odihnă și reîncărcare.
Încercați să păstrați contactele sociale on-line sau prin telefon, prioritizați siguranța copiilor și fixați reguli flexibile, iar dacă apar blocaje, se acumulează furia, tristețea și frustrarea, apelați la un psiholog sau consilier parental pentru susținere și ghidare, intrați într-un grup de suport sau participați online la ateliere pentru părinți.

“Nu există părinte perfect, așa că fii unul adevărat.” Sue Atkins

Mai multe resurse: http://www.awareparenting.com/