Cum ajutăm copiii când le este frică

Frica este un răspuns emoțional și fiziologic la un pericol real sau imaginat. Fricile ne însoțesc existența și joacă un rol important în supraviețuire. Dar sunt etape în viață când fricile țes o pânză de gânduri și senzații care ne pot te paraliza.

Șeful care *sigur* îți va face o evaluare proastă poate fi la fel de real ca monstrul cu colți și trei capete din dulapul copilului. Pe când imaginația ta a fost stimulată de o grimasă a șefului, copilul a fost invadat de imaginea monstrului când a auzit un pluș căzând de pe raftul din dulap. Doar plușurile nu cad singure🤪

Așa că, pentru a reuși să ieși din abordarea de tipul *ochii dați peste cap – pfff, nu există monștri! *, trebuie să îți aduci aminte de fricile pe care le aveai și tu ca și copil sau ce frici ai avut în ultima vreme. Astfel îți activezi empatia și reușești să însoțești non critic și suportiv.

Nimic nu ii da mai mult curaj unui om fricos decat frica altuia.” Umberto Eco

Principalele surse ale fricilor copiilor sunt:

Lipsa de informații : lupul poate dărâma ușa, toți câinii mușcă, copiii mai mari lovesc, etc.

Experiențe stresante în primele luni de viață. Au avut loc în etapa preverbală ; se pot reactiva odată cu un eveniment pe care îl asociază inconștient cu cel inițial. Ex: un copil poate deveni extrem de anxios când mama are simptome de boală, dacă în primul an de viață a fost separat de mama, care a trebuit spitalizată.

Evenimente înfricoșătoare actuale. Accidente, vaccin, spitalizări, șamd.

Persoane anxioase în mediul de creștere și ingrijire.

Conștiința morții, războiului și bolii.

Imaginația bogată.

Frica simbolică. Uneori anxietatea e un răspuns care nu pare a fi la un eveniment din prezentul sau trecutul copilului, dar pot fi identificate surse de anxietate în trecutul familiei (bagaj transgenerațional) sau al cuplului.

Frica este o camera obscura in care se developeaza negativele.”
Usman B. Asif

În cartea “Jocul atașamentului“, Aletha Solter descrie tipurile de joc ce pot fi folosite pentru a ajuta copiii cu fricile lor. În cabinet , dar și acasă, am folosit toate aceste jocuri și am constatat rolul lor terapeutic.

Jocul de inversare a puterii

Copilul devine un dinozaur, monstru, zmeu sau uriaș și adultul fuge, îngrozit în mod dramatic, suficient cât să obțină râsul și încântarea copilului. Copilul se simte puternic și iese astfel din poziția de victimă (recomandat îndeosebi dacă copilul a fost speriat de alți copii sau adulți cu comportament agresiv).

Jocuri de separare – recomandate în anxietatea de separare. (perioada 12-24 luni sau anxietate de separare reactivată de un eveniment). De-a v-ați ascunselea , jocuri de urmărire.

Joc simbolic

Terapia cu ursuleți de pluș. Părintele, educatorul sau terapeutul poate face o poveste cu un ursuleț care are aceeași frică ca și copilul și îl invită pe copil să adauge personaje, dialog și soluții in povestea ursulețului.

Pentru frica de moarte Aletha Solter propune cântecul Ring around the Rosie, care a apărut în timpul primului război mondial și pune în joc teama de moarte (ashes, ashes, we all fall down).

Aceste reactivări ale fricile în spațiu securizat , în mod jucăuș, stârnesc râsul și vindecă anxietatea. Nu poți să râzi și să te bucuri cu toată ființa și să te temi în acelasi timp. Râsul și plânsul au efecte terapeutice.

Joacă fără sens. Copilul face greșeli, mișcări ciudate și grimase și râde, împreună cu adultul. E eliberator să ai un timp și spațiu în care poți face orice îți trece prin minte, fără să fii sancționat; să te simți bine în pielea ta și să fii însoțit de o privire îngăduitoare sau chiar complice.

Jocurile copiilor sunt jocuri foarte grele. Copiii nu sunt niciodată mai serioşi decât atunci când se joacă.”Michel de Montaigne

Motivele pentru care un copil se poartă *URÂT*

Când copiii au un comportament nedorit trebuie să ne activăm curiozitatea, nu autoritatea.

Dacă un angajat trântește și pufnește la servici, colegii și șeful vor fi intrigați; nu îl vor trimite acasă, vor încerca să afle ce se întâmplă cu el și poate chiar îl vor ajuta. (asta într-o firmă în care merită să rămâi!).

De ce acum? De ce aici? De ce azi? De ce așa? Ce e în spatele acestui comportament?


Dacă aflăm sursa, putem furniza informații, putem avea empatie și astfel ieșim din furie și putem însoți blând.

“The opposite of anger is not calmness, its empathy.” Oz M.

Iată 3 motive care se află de obicei în spatele comportamentelor nedorite la copii:

Lipsa de informații sau vârsta prea mică pentru a retine informația.

Un copil mic traversează strada cu bicicleta de plastic fără să verifice dacă vin mașini. Pentru că e mic se poate ca informația să nu se fi fixat încă și în acest caz trebuie să îi reactualizăm regula la traversare.

Țineți minte că mașinile au intrat în conștiința umană acum 250 de ani. Creierul reptilian care asigură supraviețuirea reacționează mai repede la apariția unui păianjen în colțul peretelui decât la zgomotul unei mașini pe stradă. Acesta este motivul pentru care trebuie să readucem în discuție constant regulile de circulație. (valabil nu doar pentru copiii mici).

Tip: pentru copiii mici putem scurta propozițiile la un minim de 4-5 cuvinte. ” Atentie! Ne oprim! Vin mașini!”

Copilul este supărat(rănit, gelos, speriat, descurajat, frustrat).

Un copil de 5 ani fuge, vorbește tare și mișcă lucrurile din cabinetul unui doctor. Copilul este speriat. Asociază cabinetul cu investigații și intervenții din trecut. Putem să discutăm de acasă despre vizita la doctor și ce seva întâmpla în cadrul acestei vizite. Plânsul și o discuție despre teama vor fi mai ușor de conținut în mediul de acasă și vor avea efecte benefice asupra copilului.

Copilul încearcă să compenseze pentru o nevoie nesatisfăcută (mâncare, atenție, apropiere, stimulare, autonomie, mișcare, implicare)

Un copil de 8 ani se joacă foarte zgomotos în camera alăturată celei în care doarme tatăl său. Un copil de 8 ani poate înțelege, reține și respecta regulile. Însă el funcționează și după regulile interne, iar acestea au la bază nevoile. Nu poate respecta nevoia altcuiva dacă ea contravine cu o nevoie a sa, nesatisfăcută.( Mulți adulți funcționează la fel). Nevoia copilului este de conectare și implicare emoțională reală și o țipă cum poate.

Nu am niciun talent anume. Sunt doar extraordinar de curios. – Albert Einstein”

Cum ajutăm copiii să învețe

Toți copiii se nasc cu dorința și abilitatea de a învăța.

Copiii învață cel mai bine când ei inițiază învățarea, când devin curioși și interesați de anumite aspecte, mai degrabă decât când acest lucru li se impune.

“Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins.*
Plutarh

Copiii învață cel mai bine când experimentează și descoperă ei înșiși, mai degrabă decât din instrucțiuni. Conceptele se formează și înregistrează natural prin experiențe concrete.

Îmi poti vorbi despre cer sau îl putem privi împreună, cot la cot, pe fereastră și descrie fiecare ce vede. Sentimentul de egalitate, de căutare și descoperire împreună, trăirea emoțională pozitivă mă ajută să fixez amintirea spațiului și discuției avute.

Joaca e modul principal de învățare în primii 8-10 ani.
Joaca îi ajută pe copii să dezvolte abilități fizice, sociale și intelectuale.
Joaca îi ajută pe copii să înțeleagă și să asimileze informație.
Joaca îi ajută pe copii să depășească experiențe stresante sau traumatizante.

Dacă trebuie să învăț să număr până la 10/20/30 ca să mă pot juca de-a v-ați ascunselea cu copiii mai mari, atunci voi învăța mai ușor decât dacă un adult mă pune să repet numărătoarea de 10 ori și eu sunt plictisit, obosit și nu obțin nimic pentru mine din această activitate monotonă.

Mediul de învățare trebuie să fie stimulativ, să existe materiale variate. Copiii sunt stimulați și de povești, cărți, oameni, locuri, idei, muzică, jocuri și activități normale din viața reală.

Creativitatea este conectarea lucrurilor” (Steve Jobs). De creativitate se ocupă copiii, dar noi trebuie să le aducem lucrurile și să le oferim spațiu de creație. Din haos se nasc lumi, nu din spații ordonate.

Jocurile și jucăriile foarte bune inspiră copiii să își imagineze, să construiască, să creeze și să gândească.

Lego răsturnate pe masă se pot ușor transforma într-o trăsură, apoi intr-un bloc și pe urmă într-un avion. Un joc ca Minecraft, de exemplu, unde poți construi lumi și juca in echipe a fost integrat în programe educative de învățare a limbii engleze și programare. E un aspect pozitiv al tehnologiei.

Graba strică treaba! Dezvoltarea forțată nu dă rezultate pe termen lung.

Trebuie să ținem cont de dezvoltatea fiecărui copil și să apreciem ceea ce fiecare etapă aduce. Un copil de 5 ani nu are încă gândirea abstractă dezvoltată. Dacă va învăța unele noțiuni la 7 ani îi va fi mult mai ușor și vor rămâne fixate. La 5 poate copia un discurs fără să îl înțeleagă.

Există mai multe stiluri de învățare. Un copil care are un stil de învățare auditiv va putea repovesti o poveste pe care a auzit-o, chiar dacă desena în același timp.

Ecranele pot interfera cu procesul de învățare, fiindcă promovează pasivitatea, diminuează creativitatea și rezistența la frustrare. Un click și primești totul, fără efort.

Relația este baza. Copiii învață de la cei care:
*îi acceptă și îi iubesc.
*îi încurajează și se concentrează pe aspectele pozitive și pe soluții.
*au așteptări realiste de la ei
*au o abordare lipsită de pedepse(frica scade randamentul).
*oferă ajutor doar când e cerut.

Sursa: Helping Young Children Flourish, Aletha Solter Ph. D.