Categorie: Sănătate

Paza bună în vremuri de primejdie grea

Despre frica buna si frica nebuna

Frica este umană si are rol pozitiv, ne ajuta să ne mobilizăm resursele atunci când suntem amenințați și să găsim soluții pentru situația în care ne aflăm.

Dacă te întâlnești cu animalul sălbatic în pădure , frica te ajută să îți mobilizezi resursele fizice și mentale pentru a fi în siguranță . În câteva minute stabilești cât este de periculos animalul, cât este de periculoasă situația în care ești și care ar trebui să fie cea mai inteligentă strategie pentru a scăpa cu bine din această situație și acționezi.

Analiza situației și concentrarea pe o strategie care să ne țină în siguranță, mobilizate de teamă , ar funcționa foarte bine și în contextul coronavirus și astfel frica și-ar servi scopul.

Spun ar funcționa pentru că, de multe ori, suntem atat de speriați încât nu vedem care este situația și care sunt soluțiile sau atât de relaxați încât ne putem păcăli că ursul e Yogi din desenele animate și va trece pe lângă noi salutând-ne cordial (aka “e o răceală pentru care se face prea multa vâlvă “).

Relaxare in acest context- intre fuga de realitate si nevoie reala


Dacă am fi foarte relaxați, am fi în negare, negare a unei realități în care există un virus care face un număr mare de victime și pentru care nu avem un tratament. Dacă am fi relaxați, ne-am duce viețile așa cum le duceam și până acum și ne-am pune pe noi și pe alții în pericol.

Mulți sunt foarte furioși pe mulțimea oamenilor care se află în această negare și care par sfidători la adresa bolii și a riscului de contaminare. Realitatea psihologică este că negarea este un mecanism de apărare, prin care ne protejăm de suferință. Pentru cei care au trăit interdicțiile, impunerile și lipsurile sistemului dictatorial, ceea ce trăiesc astăzi poate fi o reactivare a suferințelor de atunci, ceea ce ar stârni și o neîncredere în autorități și recomandările acestora.

De cealaltă parte cei care se declară furioși de ceea ce interpretează a fi sfidare sunt blamați că nu respectă bătrânii sau generalizează. Altă realitate psihologică este că devenim furioși în momentul în care suntem nesiguri și în momentul în care ne este frică pentru noi și pentru alții. Și e normal să fim așa, fiindcă furia este încă o emoție negativă cu scop pozitiv – semnal de alarma care anunță că nevoile noastre nu sunt îndeplinite.

Vânătoarea de vinovați devine din acest unghi, al perspectivei interioare a fiecărui individ în parte, nedreaptă și nu face decât să ne distragă de căutarea de resurse în noi și în ceilalți și la găsirea soluțiilor pentru a ne proteja, o altfel de fugă de realitate.

Sit in reverie and watch the changing color of the waves that break upon the idle seashore of the mind. Henry Wadsworth Longfellow


Astăzi soluția nu pare a fi nici de relaxare și nici de frică amplificată, ci de atentie constienta asupra a ce e in afara si inauntru.

Neliniștea produce disconfort, dar și sens.


  Dacă suntem foarte relaxați putem face greșeli din ignoranță sau inconștiență, fiindca relaxarea in vreme de primeidje are ca fond decuplarea de la realitatea înconjurătoare. E o realitate care sperie, dar care poate să ne dea informații despre ce putem face să fim bine. În supervizare am primit sfatul să nu fac hipnoza de relaxare cu mamele de copii foarte mici. Gândeam pe atunci că mamele au mare nevoie să iasă din starea de alertă și tensiune, pe care multe o acuzau de la naștere luni bune și chiar mă pregăteam pentru un workshop pe această temă (pe care nu l-am mai ținut ).Am realizat atunci că este foarte important ca mama să stea în această stare de alertă moderată, care nu o face disfuncțională, pentru a se putea conecta la copil și la ceea ce semnalizează copilul prin limbajul lui nonverbal, la o vârstă mică, ca să îi asigure supraviețuirea și nevoile reale.


Pe de altă parte frica amplificată nu ne mai ajută să acționăm, să gândim, să relaționăm  adecvat  și prin aceasta să avem un câștig, ci ne blochează. Și pentru evitarea pericolului, deciziile de multe ori trebuie luate repede. Blocajul poate permite astfel pericolul.

Când frica e prea multă ?


Fiindcă scopul fricii este de mobilizare pentru protejare, e ușor să ne dăm seama când ea e prea multă – cand își ratează scopul. E acel moment în care din mobilizare, am ajuns în blocaj și din soluționare am ajuns în regresie.  Fiindcă frica  poate să acapareze și corp și minte. Nu doar că în momentul ăsta nu mai reușesc să mai găsesc cum să ies din această situație sau cum să o fac să fie mai ușor de trăit, dar eu însumi, din cauza fricii, devin asistat. Ceilalți vor trebuie să găsească soluții nu doar pentru situația în care ne aflăm cu toții, dar și pentru stările mele de frică.

He only earns his freedom and his life Who takes them every day by storm.
Johann Wolfgang von Goethe

Recomandari privind anxietatea in aceste vremuri

Nu te expune atacului informațional! Si il numesc atac informational pentru ca suntem bombardați cu cifre, scenarii, profeții care ne pot starni anxietatea si tristetea. Sigur ați observat că, după 10-15 minute de știri pe aceasta temă, anxietatea voastră crește exponențial. Palpitații, ritm cardiac accelerat, tremor, respirație accentuată, neliniște, consum de mâncare sau alcool, dureri de cap, toate pot apărea în momentul în care panica pune stăpânire pe noi.

Ideal ar fi să ne expunem doar la informație din surse sigure, într-un timp limitat și să triem informațiile, prioritizand. Din punctul meu de vedere știrile foarte importante sunt :


*cele care pot să ne aducă ceva nou vizavi de cum se transmite virusul
*cele despre ce se afla nou cu privire la manifestarea virusului
*cele vizavi de ce trebuie să facem ca să fim în siguranță


Acest tip de știri apar zilnic sau la câteva zile, nu din oră în oră, fiindca descoperirile legate de comportamentul virusului si despre cum ne putem proteja inseamna cercetare si cercetarea ia timp. Putem alege să le aflăm dintru-un jurnal emis de o sursă în care avem încredere în 10-15 minute.


Fiindcă știrile au un mare potențial anxiogen, avem nevoie de comunicare cu persoane de încredere pe marginea acestora. Asta ar putea sa ne ajute să diminuam anxietatea.

Din lucrul cu pacienți cu boli grave știu un lucru :  ne pricepem foarte bine să nu vorbim despre elefantul din încăpere. Avem o tendință de a nu discuta despre ceea ce ne frământă cel mai mult și ne e cel mai greu de dus – boala si moarte. Deși râsul este terapeutic, distragerea de la gândul morții sau al pierderii celor dragi, nu se dovedește a fi terapeutica, nici chiar prin râs. Terapeutic și reducătoare de anxietate, în situații de stres, este chiar aducerea in discuție a fricilor, scenariilor, emotiilor negative pe care acestea le trezesc.
Deci avem nevoie să vorbim unii cu alții despre fricile și emoțiile negative pe care această perioadă le aduce.

Everyone has the potential to become an encourager. You don’t have to be rich. You don’t have to be a genius. You don’t have to have it all together. All you have to do is care about people and initiate. John C. Maxwell

Imunitatea si starea de bine


Multe studii demonstrează legătura directă între scăderea imunității și nivelul ridicat al stresului. Pentru că imunitatea este cam singurul scut ce funcționează în lupta cu acest virus, ceea ce trebuie să facem astăzi, pe  lângă recomandările vizând prevenția, este să ne ocupăm de fricile noastre, de gândurile și emoțiile noastre.

Doar după ce vom discuta despre starea noastră de nebine, putem să vorbim și despre starea de bine, altfel strângem gunoiul sub preș.


Pentru că avem un pic mai mult timp pentru încercări și căutări în perioada asta este bine să testați metode care funcționează pentru persoanele cu anxietate. Anxietatea, care afectează un procent atât de mare de populație, a fost studiată și a condus către numeroase tipuri de tratamente și intervenții, unele fără efecte adverse și demonstrat eficiente. Dintre ele menționez ce am testat și găsesc funcțional :

  • dialogul interior noncritic si onest – nu e o tehnica, dar probabil va deveni, fiindca avem atat de multa nevoie sa vorbim cu noi. Eu incep prin a ma intreba “De ce ti-e frica?
  • meditația ghidată (și aici avem opțiunea de Headspace – aplicație mobilă cu 2 săptămâni de Free trial)
  • tehnica scrisului tip jurnal – aflați mai multe despre asta de aici https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/journal-therapy
  • tehnicile de mindfulness care ne ajută să ne conectăm la prezent și astfel să ne îndepărtăm de teama anticipatorie și de scenariile care întotdeauna implică Viitorul.
  • respirația conștientă
  • sport și mișcare

Niciodată nu am putut controla natura, boala, moartea și niciodată nu am fost în mod real liberi. Când iluzia controlului și a puterii dispare, poate că dragostea are o șansă să fie destul. E un moment bun să alegem să trăim mai cu sens și poate mai puțin cu scop.

That’s the biggest gift I can give anybody: ‘Wake up, be aware of who you are, what you’re doing and what you can do to prevent yourself from becoming ill.’
Maya Angelou

Somatizarea – boala emotiilor ascunse

Cuvântul *somatizare* a apărut pentru a descrie anumite boli fizice ce păreau a necesita o explicație emoțională, pe lângă cea fizică.

Emoțiile și gândurile noastre sunt in continuă interacțiune cu corpul nostru.Roșim când ne este rușine, transpirăm și tremurăm când suntem anxioși, nu putem dormi și suntem obosiți fizic în depresie. Ne bate inima tare când suntem entuziasmați.

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței evenimentelor mentale și emoționale asupra corpului.

Deseori pacienții cu tulburări somatice au dificultăți în exprimarea emoțiilor și, de aceea, au tendința de a-și folosi corpul in acest scop. De aceea eu o numesc boala emoțiilor nerostite, fiindcă mulți dintre pacienți își ascund până și de ei înșiși trăirile afective pe care le consideră indezirabile, inadecvate, rele sau deviante.

Zic deseori ca psihicul nu ne poate trage de mânecuță, așa că trage semnale de alarmă prin corp.

Freud a ajuns la concluzia că fiecare simptom fizic poate fi înțeles ca o reprezentare simbolică, în limbaj fizic, a unui conflict inconștient nerezolvat. Conflictul produce emoții dureroase, iar pacientul trebuie să îl nege, să-l refuleze și să îl convertească într-un simptom.

Și pentru că am discutat sâmbătă la conferință despre tulburările de alimentație, vreau să aduc un exemplu citat în cartea  **Medicina psihosomatică* al cărei autor este Franz Alexander, care prezintă aceste mecanisme din spatele somatizării și ce se întâmplă când ne adresăm direct cauzei emoționale care o provoacă.

Este vorba despre o fetiță de 8 ani care dezvoltă o anorexie puternică în timpul unei vacanțe de vară, refuzând orice fel de mâncare și care ajunge în scurt timp să prezinte semnele clinice ale subnutriției. Franz Alexander descrie “Avea o soră mai mică, la acel moment în vârstă de 2 ani, care era hrănită de o doică, de obicei în prezența mamei, atunci când mânca pacienta. Interviul psihiatric a arătat că pacienta resimțea o gelozie intensă la adresa surorii mai mici. Această micuță intrusă primea întreaga atenție a părinților a devenit clar că refuzul fetiței de a mânca era motivat în principal de dorința acesteia de a capta atenția atâta doici cât și a mamei și de aude de la surioara ei iar reușea acest lucru folosindu-se de simptom; a doua motivație era reacția la vinovăție- pacienta dorea să primească ea întreaga dragoste, să ia totul surorii sale și din acest motiv trebuia să se pedepsească pentru această invidie prin a nu mânca.”

Practic copilul nu își dădea voie să simtă plăcerea pe care orice om o obține în mod natural prin alimentare, iar această practică a sporit atenția adulților îngrijorați, devenind și un mecanism funcțional de captare a atenției.

Franz Alexander continuă “câteva interviul psihiatrice în care toate aceste emoții s-au revărsat în mod dramatic și o modificare în organizare a rutinei zilnice au eliminat la timp acest simptom periculos. Pacienta a fost scoasă la restaurant de către părinți fără sora ei. In acest mod îi era acordată ei o recompensă pentru faptul de a fi sora mai mare Iar acest lucru a ajutat-o să tolereze mai bine atenția acordată de către părinți surioarei sale. Găsind plăcere în a fi copilul mai mare, a putut mai ușor să renunțe la dorința de a se bucura de privilegiile acordate unui bebeluș.”

Vedem cum aflarea cauzei și dezvoltarea unei strategii , pornind de la cauza psihologică, duce la remiterea simptomatologiei și la reechilibrarea proceselor din corp.

Boala nu vine astfel ca un ghinion sau un rău, ci ca o șansă de vindecare a ceva ce nu poate fi exprimat, dar care tulbură ființa, întrerupe dezvoltarea ei sau produce suferință.

Tal valg – un diagnostic care m-a speriat

Cand l-am nascut pe D. neonatologul mi-a spus că este foarte sănătos, iar eu am fost foarte încântată de așa o veste (logic) și nu am bănuit că ar putea fi ceva în neregulă.  La externare mi-a fost adus un bilet din partea neonatologului în care apărea un diagnostic de talus valgus și o recomandare pentru o ecografie de șold. Nu știam ce este acest tal valg și mă temeam că recomandarea avea la baza o suspiciune medicală. Eram singură in salon cu D. și mă uitam la el speriată. Mă simțeam ca într-un film alb negru mut : un diagnostic și-o semnătura grăbită scrise aproape neinteligibil pe o hârtie, aruncat în tăcere pe patul de spital al unei proaspete mămici care știa ca băiețelul ei cel dintai e sănătos tun. Îmi aduc aminte bine….mi-a venit să plang.

Deja imi făceam scenarii deloc optimiste cu privire la tratamentele ce aveau sa fie testate pe micuțul meu. Am solicitat să vorbesc cu neonatologul, dar mi s-a spus că doamna doctor este răcită și nu riscă să intre pe secție. În cele 10 minute, până să vină soțul, am apelat la Dr. Google pentru a afla câte ceva despre acest diagnostic. Nu m-am lămurit, dar am reușit să mă agit bine. Acum că privesc retrospectiv realizez că toata anxietatea aia nu era necesara, dar asta pentru că, in cazul lui, nu era decât o formă ușoară de deformare a piciorului ce s-a corectat în timp în mod satisfăcător.

Dacă ai primit un diagnostic de tal valg pentru puiuțul tau este bine sa iei în considerare că această deformare poate fi ușoară, medie sau severa iar în privința unui tratament e bine să iei o hotărâre împreună cu specialiști. Menționez asta pentru că , deși grupurile de mămici „pun la bătaie ” informații prețioase ce merită asimilate, în privința chestiunilor medicale internetul îți poate oferi informații care nu se vor mula perfect pe cazul copilului tău, interpretări personalizate ale unor mame ce vor să ajute (dar nu reușesc întotdeauna ), speculații și o prea mare lejeritate în recomandări și sfaturi din partea unor persoane cu o experiență limitată la 1, maxim 2 cazuri personale.

Victorita Pavel este fondatorul si managerul Centrului Medical Recumed,  care s-a lovit la primul copil de acest diagnostic de talus valgus.  De fapt Clinica Recumed a luat ființă ca și consecință directă a acestui diagnostic pus întâiului său născut, când Victorita Pavel a conștientizat cât de comun este acest diagnostic și cât de important e să găsești terapeuți specializați în lucrul cu copiii care să încadreze corect afecțiunea și să realizeze împreună cu părintele un plan de tratament.

Deși este mamă a 3 băieți și conduce un centru medical,  Victorita Pavel și-a făcut timp pentru a-mi răspunde la întrebări. Sper ca răspunsurile ei să vă lămurească și să vă ghideze spre a lua cea mai buna decizie în alegerea specialistului și abordării unui astfel de diagnostic.

Cum se pune aceste diagnostic – talus valgus – și ce determină încadrarea în una dintre cele trei forme – ușoară, medie sau severă?

Piciorul tal valg se recunoaște ușor prin observare la nașterea copilului; medicul neonatolog ar trebui să pună acest diagnostic și apoi copilul trebuie investigat de un medic ortoped pentru evidențierea altor diformități ale piciorului. De asemenea medicul pediatru sau medicul de familie, cu care proaspeții părinți intră în contact, pot diagnostica această afecțiune.

 

Piciorul tal valg nu prezinta simptome, însă poate fi recunoscut după următoarele:

  • laba piciorusului este flexata dorsal, dorsul labei piciorului sprijinindu-se pe tibia anterioară
  • călcâiul este curbat și, deseori, este prezentă și o contractură a mușchilor anteriori
  • diformitatea este de obicei flexibilă, lăbuța putând fi readusa ușor în poziție corecta

Acest diagnostic poate fi asociat cu alte afecțiuni localizate la nivelul șoldului (luxatia congenitala de sold) sau gâtului (torticolis), de aceea medicul va recomanda și efectuarea unei ecografii de șold.

 

De cele mai multe ori, aspectul piciorului se îmbunătățește în timp, înainte de vârsta la care copilul poate sta și merge în picioare. În cazurile mai severe, se impune a se interveni chirurgical.

 

Exista 3 forme prin care diferentiem gravitatea acestei afectiuni:

 

Forma ușoară (gradul I):

  • – musculatura posterioară a gambei este mai moale;
  • – piciorul are o poziție aproape de normal.
  • – poate fi suficient masajul musculaturii posterioare gambelor (mamele pot fi instruite de către un specialist să execute corect acest masaj) sau puteti apela la un kinetoterapeut.

Forma medie (gradul II): 

  • – există o contractura a tendoanelor anterioare și laterale a gleznei care nu permite mobilizarea piciorului în poziția corecta (în poziție flexie plantar, în jos).
  • – musculatura posterioară a gambei este slabă (hipotonă);
  • – masajul gambei se asociază uneori cu exerciții de stretching (relaxare-întindere) executate blând și în mod repetat până se obține relaxarea tendoanelor gleznelor.
  • – dacă aceste exerciții nu dau rezultate atunci când sunt realizate de către părinți se poate asocia un program de kinetoterapie.
  • – uneori în formele mai rigide se recomandă atele de poziționare care ajută piciorul să se relaxeze în timpul nopții.

 

Forma severă (gradul III): 

  •  există o contractură puternică a tendoanelor gleznelor (această contractură nu permite o mobilitate normală a piciorului).
  • este indicat să se aplice 2-3 cizmulițe de gips care ajuta la relaxarea și elongația  acestor tendoane contractate;
  •  după aplicarea gipsului urmează o perioada între 3 și 6 luni de exerciții zilnice și purtarea atelelor pe timpul nopții care ajută la menținerea piciorul într-o poziție relaxată. În acest fel se ajunge la un rezultat satisfăcător la momentul ridicării copilului în picioare și la debutul mersului.

6565972579_cdc19d8136_b

Tratamentul piciorului tal-valg se aplică în funcție de gradul deformării cât și de vârsta copilului.

Această deformare de picior Tal-Valg se poate asocia cu o hiperlaxitate articulară exagerată (articulație foarte elastică) și cu hipotonie musculară accentuată (tonus muscular scăzut) mărind durata tratamentului.

În acest caz tratamentul kinetoterapeutic se asociază cu fizioterapia, în speță electrostimularea.

Electrostimularea se aplică pe musculatura posterioară a gambelor care este cu un tonus slab și se repeta periodic conform schemei de tratament pe care o stabilește fiziokinetoterapeutul pentru creșterea tonusului muscular.

Inca nu s-a dovedit ca piciorul tal valg ar necesita vreo forma de tratament chirurgical.

Exista cazuri care se pot califica pentru un transfer de tendon sau o stabilizare de calcai.

In cazul in care afectiunea nu se rezolva, piciorul tal valg poate pune probleme la nivelul dezvoltarii muschilor si al mersului.

 

Daca un nou nascut nu are diagnostic de talus valgus, el poate totusi in timp sa dezvolte o astfel de afectiune in timp?

Exista cazuri in care copilul nu a fost nascut cu talus valgus, insa ulterior daca a avut predispozitie spre asa ceva, l-a dezvoltat in timp.

 

Catre ce specialist ne indreptam cand avem o suspiciune legata de deformarea membrelor inferioare la nou-nascuti? De la ce varsta incepem tratamentul?

De regula, mamicile nu observa diformitatile membrelor pentru ca nu stiu ce semne sa urmareasca. Se ghideaza dupa discutiile pe forumurile de mamici sau printr-o simpla vizita la medicul pediatru sau med de familie, afla acest diagnostic.

Imediat dupa ce i se pune copilului acest diagnostic , trebuie investigat de catre medicul ortoped pediatru. Examenul clinic in functie de varsta copilului, va cuprinde: la sugari – manevre manuale de verificare a pozitiei talpitei, iar la copiii care se pot sprijini sau déjà au facut primii pasi singurei, examenul podoscopic sau podometria computerizata, care stabilesc modul ideal de incarcare cu modul in care se sprijina pacientul.

Ulterior, medicul ortoped recomanda in functie de gravitatea afectiunii, care sunt urmatorii pasi (enumerate la pct 1 – forme).

Este indicat ca în urma unui diagnostic de picior Tal-Valg să se înceapă tratamentul cât mai repede după naștere deoarece:

  •  rezultatele sunt mai bune;
  •  durata tratamentului este mai scurtă;
  •  cooperarea copilului este mai bună.

Cu cât tratamentul începe mai târziu spre 8-9 luni sau la vârsta mersului cu atât rezultatele sunt mai modeste (mai ales în formele severe) și în acest caz durata tratamentului este mai mare și cooperarea copilului redusă

Recunosc ca am fost foarte speriata de cazurile de talus valgus sever de care am auzit de la prieteni si de pe retelele de socializare. Am apelat la un medic de recuperare si la un kinetoterapeut, dar am decis sa intrerup tratamentul. Acest lucru l-am facut nu din lipsa de rezultate, ci pentru ca D. plangea foarte tare la sedinte si m-am gandit ca achizitiile nu se fac sau se fac intr-o mica masura atunci cand „pacientul” nu este deloc cooperant. Acum stiu ca D. a suferit de o forma usoara care s-a corectat doar cu masaj, dar am fi putut sa nu fim atat de norocosi.

Ce sfaturi puteti da mamelor care vor trebui sa treaca prin aceste episoade de lacrimi si furie cu copilasii care au mare nevoie de tratament?

Trebuie facut examen periodic, sa nu se trateze dupa facebook , forumuri, ci numai dupa un consult medical.

Mamicile trebuie sa stie ca tratamentul nu este unul dureros, ci il scoate pe sugar sau copilul mic din zona lui de confort si de aici plansul nervos.

A se retine ca in cazul in care copilul plange o face pentru ca manevrele ii sunt inconfortabile (el nu se mai poate misca in voie).

Iar daca puiutul doarme, mananca mai mult dupa o sedinta de tratament, atunci totul este ok!

Orice miscare chiar daca este pasiv efectuata (adica o face terapeutul) este un effort maxim pentru copil si de aici vine oboseala sau cresterea poftei de mancare

Foarte multe mame isi incalta copilasii de la primii pasi. Este acest lucru recomandat pentru copiii cu un diagnostic de tal valg?  Pe piata sunt foarte multe tipuri de incaltaminte pentru copii, de la preturi foarte mici la preturi exorbitante.

Lasand la o parte capriciile modei, ce trebuie sa urmarim atunci cand alegem de incaltat pentru copiii pana in 2 ani, indeosebi pentru cei care au prezentat acest defect congenital initial?

Indiferent de afectiunea pe care o are (tal valg sau alte probleme la nivelul piciorului), atunci cand incepe sa mearga ar trebui incaltat cu incaltaminte cu talpa flexibila, cu calcai (sa nu scape piciorul din incaltaminte).

Pe langa incaltamintea cu talpa flexibila, la formele severe este recomandat ca ghetuta sa fie putin mai inalta, sa ii sustina glezna pe interior si sa fie putin mai dura pe interior.

Nu s-a dovedit ca ortezele ar avea un efect miraculous, asa ca noi, cei din recuperare medicala, nu le recomandam.

Ca o concluzie: Nu tratati copilul dupa cum spune prietena, vecina, etc. Fiecare copil are ritmul lui de crestere si reactioneaza la tratament diferit.

Sper ca informatiile sa va ajute, iar in caz ca mai sunt intrebari, specialistii de la Clinica Medicala Recumed sunt convinsa ca va vor putea raspunde la ele. Ii puteti gasi aici:

 

Centrul Medical Recumed

www.recuperare-medicala.ro

Str. Grigore Alexandrescu nr. 33

0742.354.442

 

 13987790_1484513981574733_2034926703_o

Pavor nocturn (teroare nocturnă)

S-a liniștit casa! Stai pe întuneric cu o lămpita aprinsă în capul patului, neștiind ce să faci cu aceaste prețioase momente de „me time”. Enumeri în gând posibilitățile : două cărți cu semnul uitat de cine știe când , împinse in spatele bibliotecii ca să nu ajungă copilul la ele; un film interesant pe care l-ai mai vazut dar de care ți s-a facut „poftă ” azi dimineață la cafea, când a fost sharuit de cineva. Nu ajungi la a treia opțiune pentru că monitorul de bebe se aprinde violent. De la stânga la dreapta luminițele o iau razna și un țipăt Îți inundă urechea aproape adormită. Fugi cu dexteritatea unei gazele ocolind toate jucăriile de pe covor, deschizi precaut ușa ca să nu cumva să fie căzut copilul si să se indrepte spre ușă. E in pat, nu a cazut. Aprinzi lumina pentru că nu înțelegi unde e inamicul. Copilul e ridicat în fund, e palid, țipă și se uită într-un punct fix; respiră greu, e transpirat si nu reușești să îl trezești.

Nu, nu este începutul unui ghost story reușit. E un episod din viața reală a unor oameni normali, ce implică un copil care suferă de „teroare nocturnă ” și un părinte care rămâne marcat zile bune de intensitatea situației, de neputință și de griji.

Nu era pe lista mea de articole gândite pentru blog, dar e a doua oara când aud, de la persoane foarte apropiate cu copii pana în 2 ani, de astfel de  manifestări  care pot speria orice parinte și ajung să fie încadrate ca și pavor nocturn.

Îngrijorarea mea este legata și de istoricul propriu de parasomnii(anomalii ale somnului), pentru că se pare că există șanse mai mari ca un copil să manifeste aceste simptome dacă unul dintre părinți are „la activ” manifestări de tipul parasomniilor . Iar eu in copilarie am avut câteva episoade de somnambulism, pe care le pot lega direct de perioade stresante sau de modificarea rutinei de somn (oră și locație) și paralizii în timpul somnului, în perioade de extenuare fizică.

Manifestările sunt destul de clare, dar nu foarte simple din punctul meu de vedere, pentru că deși se vorbește de apariția lor în timpul nopții, există cazuri în care, în urma deprivarii de somn, a oboselii extreme și a unei crize de furie si plâns, astfel de fenomene pot să apară și în timpul zilei. De fapt denumirea pavor nocturn e improprie și cred că ar fi fost mult mai firesc să se numeasca „teroare în somn”, asta pentru că pot aparea (demonstrat și susținut medical) și în timpul somnului de peste zi.

Vorbind despre somnul de peste zi, vreau să menționez și un tip de somn „autoprovocat” care poate apărea la capătul unui tantrum prelungit. Majoritatea mamelor au citit despre descoperirile esențiale legate de afectarea neuronala provocată de celebra metoda „cry it out”. În mare copilul care e lăsat să plângă incontrolabil pe o perioadă mare de timp se epuizează până în punctul în care sistemul reacționează și intră într-o stare de „auto-liniștire ” (somn forțat) pentru prevenirea deteriorării neuronale și conservarea energiei.

Nu am de gând să dezvolt ideea sau să vorbesc despre nevoile părinților care folosesc metoda „cry it out”, dar vreau să atrag atenția asupra apariției simptomatologiei lui „pavor nocturn” după astfel de scene în care copilul este lăsat neconsolat să plângă pe o perioadă extinsă de timp. Intuiesc în cel puțin două cazuri care mi-au ajuns la urechi că aceasta a fost rădăcina manifestărilor de tip „teroare nocturnă ” și spaima a fost mult mai mare în cazul părinților cu pricina pentru că aceste manifestări au aparut în timpul zilei, nu păreau a fi legate de starea de somn sau nesomn și suspiciunile de afecțiune neurologică au planat luni de zile asupra lor, până la un diagnostic final.

Deci mare atenție la ce se petrece înainte de manifestări și cum gestionăm furia și plânsul copilului care depășește intensitatea și durata pe care le încadrăm ca fiind normale pentru copiii noștri.

E important ca ele să nu fie confundate cu tantrumurile și foarte important ca ele să fie urmate de un control neurologic, pentru a se elimina suspiciuni mult mai grave si debilitante, precum epilepsia. O diagnosticare corectă va ajuta să înțelegeți manifestările, să controlați apariția lor prin controlul factorilor favorizanți și să primiți un tratament corespunzător.

Să o luăm metodic pentru a avea un tablou clinic al afecțiunii, cauzelor si tratamentelor recomandate.

Cum se manifesta copilul in cazurile de pavor nocturn?

  • Țipă sau plânge dintr-odată.
  • Pare speriat și este palid.
  • Are manifestari violente. Se poate zbate violent sau apuca lucruri de lângă el pe care le aruncă.
  • Te strigă, dar nu te vede și nu poate fi consolat sau trezit.
  • Respiră greu, transpiră și se uită fix, cu ochii larg deschiși.

Se pare ca debutul are loc in jurul vârstei de 18 luni și dispare spontan în adolescență. Totuși regula nu e bătută în cuie, astfel de manifestări putând apărea chiar și la maturitate, cronicizandu-se, sau înainte de vârsta de 18 luni. De obicei se manifesta în prima treime a noptii, în timpul somnului prin trezirea bruscă cu țipete de panică, asociate cu frica și fenomene precum creșterea frecvenței cardiace si respiratorii si durează între 1 si 20 min.

Pavor nocturn este o formă de anomalie a somnului sau parasomnie.  Somnambulismul, coșmarurile, paralizia în somn, disfuncțiile de comportament în timpul somnului, agresiunile în somn sau sexsomnia sunt si ele forme de parasomnii.

Menționez tipurile de parasomnii existente pentru că s-a demonstrat existența transmiterii genetice în cazul acestora. Deci daca ați suferit de una dintre parasomniile despre care am vorbit mai sus, atunci sunt șanse ca și copilul să prezinte o formă de parasomnie. Nu e obligatoriu însă; nici să sufere de parasomnie și nici să suferiți de vină – în cazul în care s-a transmis deja. Ultima nu e nici obligatorie, nici indicată.

Ce se intampla de fapt în timpul somnului?

În fiecare noapte creierul trece prin cinci etape ale somnului, primele patru făcând parte din somnul NREM (non rapid eye movement), iar ultima reprezentand-o somnul REM (rapid eye movement). Durata acestor etape este de aproape 90-110 minute, așa că vorbim despre cinci cicluri complete de somn pentru o perioada de 8 ore de somn.

În prima etapa somnul este unul foarte uşor. Se pierde tonusul muscular ceea ce poate cauza spasme și pot aparea halucinații hipnagogice. Această etapa face tranziția de la starea de veghe la cea de somn și poate dura între 5 şi 10 minute.

În a doua etapă, cu toate că undele creierului și reduc frecvența tot mai mult, ele produc mici explozii de unde rapide şi ritmice cunoscute sub numele de unde sigma. Etapa ocupa aproximativ 45-55% din somnul total al unui adult.

A treia etapa marchează începutul somnului adânc. Din această etapă este greu să te trezești, iar atunci când o faci te vei simți confuz preț de câteva minute. Undele creierului scad până la undele delta ce au cea mai mica frecvență pe care o veți experimenta. În această etapă pot apărea parasomniile, spaimele nocturne si somnambulismul.

A patra etapă e asemănătoare etapei a treia și este reprezentată tot de somnul adânc, dar această etapă reîncarcă cu energie atât fizică, cât și mentală și cine sare peste această etapă nu va fi odihnit de dimineață.

Etapa a cincea este etapa visării. Ea e caracterizată de mișcările rapide ale ochilor (REM), o rată crescută a respirației și o activitate crescută a creierului.

Anomaliile somnului au loc in starea de tranziție dintre somn către trezire, de la starea de veghe către somn, în timpul somnului profund sau în timpul somnului REM. Ele pot implica comportamente complexe, percepții distorsionate, emoții puternice și experiențe fiziologice de tipul răspunsului „luptă sau fugi”.  Evenimentele acestea au loc atunci când mai multe stări de conștiință sunt prezente în același timp; un copil aflat în această stare nu visează și nu este nici treaz.

Care sunt cauzele spaimelor din timpul somnului?

Predispoziția genetică de care am vorbit deja și care mă sperie și pe mine. Părinții care au suferit la randul lor de spaime in timpul somnului, somnambulism sau vorbesc în somn pot avea copii care prezintă anomalii ale somnului.

Cercetarea medicală indică ca și cauză posibila in cazul copiilor mici lipsa de dezvoltare suficienta a sistemului nervos. Simptomatologia ar fi în legătură cu această cauza una absolut fireasca si manifestările vor disparea odată cu maturarea sistemului nervos.

In baza observatiilor, teroarea nocturna pare a fi legata de modificari in rutina zilnica, rutina somnului, modificari sau un grad de stres ridicat in cadrul familial sau atunci cand un copil este bolnav. (Deseori a fost legat de episoade febrile)

Au mai fost asociate de diverse etape de dezvoltare impusa, la copiii foarte mici care sunt invatati sa faca la olita sau sa dezvolte abilitati corespunzatoare unei varste mai mari. Desi nu s-a demonstrat aceasta asociere, cred ca ar putea fi incadrata tot la situatiile generatoare de stres intens.

Un lucru care mai merita mentionat este ca ulterior in viata aceste manifestari nu s-a descoperit a fi legate de vreo afectiune psihiatrica sau psihologica. Par a marca o etapa scurta din viata copilului si in general nu se cronicizeaza. In ceea ce priveste adultul – cauzele, tratamentul si intreaga patologie comporta modificari majore si nu voi trata subiectul acesta aici.

Ce sa faci si ce sa nu faci in timpul unei astfel de crize nocturne (sau diurne)?

Nu trezesti copilul. Trezirea copilului care sufera de anomalii ale somnului nu este recomandata.  Dezorientarea si confuzia vor fi foarte mari si pot provoca la randul lor stres si reactii neobisnuite.

Esti prezent si protector. Nu se lasa copilul singur atata vreme cat manifestarile au loc si se indeparteaza orice ar putea sa il puna in pericol. Se pot pune perne pe langa el pentru a nu cadea din pat, se iau jucariile sau orice alte obiecte cu care s-ar putea lovi, etc. Il poti ghida catre pat inapoi daca s-a dat jos in timpul manifestarilor. Se recomanda interventia doar atunci cand lipsa ei ar duce la ranirea copilului.

Observa copilul si vezi ce functioneaza si ce nu. Ca de obicei nu exista reteta universala. Copilul poate reactiona bine la vocea calda a mamei si la atingere sau din contra, aceasta poate sa ii intensifice starea de spaima. Avand in vedere ca aceste stari de spaima au o oarecare recurenta, este bine sa invatati din ele pentru a putea avea o interventie mai buna urmatoarea data.

Nu iei copilul la intrebari dimineata. Spaimele noptii nu sunt provocate de cosmaruri. Precum am scris mai sus, copilul e in acelasi timp si treaz si adormit. Nu are deci acces la vreo amintire care sa fi fost cauzatoare de spaime. De aceea nu este recomandat sa discutati cu copilul a doua zi despre ce a facut in noaptea anterioara si ce era in mintea lui. Nu va va putea raspunde si se poate ingrijora, respectiv anxieta cu privire la ce se intampla cu el noaptea. Stresul fiind cauzatorul nr.1 nu cred ca e cazul sa il stimulam in plus.

Asigura-te ca a dormit destul, are o rutina buna de somn si de activitati si ca intelege ce anume se intampla in legatura cu evenimentele sau persoanele noi din viata sa.

Fenomenul poate tine de la declansare cateva nopti la rand, iar ora pare a fi cam aceeasi. De aceea exista specialisti care sugereaza anticiparea evenimentelor:

  • Daca ora poate fi anticipata estimativ, poti merge langa el cu 15-30 de minute inainte
  • Il poti trezi si duce la baie sau sa ii oferi o cana cu apa. Personal chestia asta cu trezitul nu imi place cum suna, pentru ca daca vorbim de sistem nervos nematurat, nu face decat sa intarzie manifestarea; daca vorbim de suprastimulare, mai adauga inca o stimulare la pachet si efectul e doar intarziat; doar daca e vorba de anxietate, faptul ca o vede pe mama langa el si ii aude vocea ar putea aduce beneficii, dupa parerea mea. Precum am mai zis, trebuie observat copilul, cauzele si reactiile.

Alte recomandari care te vor ajuta:

  • Incearca sa respiri adanc, sa te detasezi de manifestari si sa incerci sa percepi care ar putea fi cauzele ce contribuie la aparitia simptomelor. De ce acum? Ce s-a schimbat? Ce a intervenit? Cum este diferita perioada asta de alta? Ce e nou in viata lui?
  • Incearca sa nu te impovarezi cu acest diagnostic. Daca predispozitia e mostenita, nu este vina ta, precum nu a fost nici a parintilor tai. Daca v-ati mutat in casa noua sau ai fost nevoita sa ii schimbi gradinita, locul de joaca sau rutina in orice mod, incearca sa ii netezesti adaptarea sau sa ii prezinti modalitati de a face fata stresului(copilul copie inclusiv mecanismele de coping). Incearca sa lucrezi asupra prorpiului tau nivel de stres si vezi ce functioneaza pentru tine. Acum e momentul pentru solutii, nu pentru invinovatire. Vina blocheaza; copiii beneficiaza de pe urma contactului cu modele functionale.
  • Aminteste-ti ca experimentarea acestor spaime nocturne e mai dificila pentru observator decat pentru cel care le traieste. Exista cercetari care arata clar ca acesti copii nu au amintiri legate de momentele de spaima si nu sufera fizic (daca sunt protejati) sau psihic in urma lor.

Repet recomandarea de a consulta un medic pentru confirmarea sau infirmarea unui diagnostic de pavor nocturn. Orice diagnosticare nemedicala poate avea consecinte negative si desi nu avem un sistem medical ideal, avem medici informati si experimentati la care e cazul sa apelam cand de noi depinde sanatatea si viitorul unui copil. Internetul ofera posibilitati. Pentru diagnostice clare si tratamente apelam la oamenii care au studiat ani de zile un domeniu si s-au intalnit cu cazuistica similara.

Sper sa fi fost de ajutor cu informatiile si recomandarile si va doresc cu mult drag nopti linistite!

 

Urgențe medicale – noțiuni de prim-ajutor

Cei mai bine cheltuiți 100 de lei pentru copiii mei nu au fost pe jucării, haine sau mâncare. Au fost cei pe care i-am dat pe un curs de prim-ajutor ținut de Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare .

Roxana Hristianovici, medic pediatru, a fost un orator foarte agreabil. Cursul este bine structurat și până la finalul celor 3 ore reușisem să înțeleg cum trebuie procedat în cazul căzăturilor, arsurilor, ingestiei de substanțe sau obiecte, mușcăturilor, capușelor și cum se acordă primul ajutor în caz de accident. În acest timp medicul ne-a prezentat teoria, ne-a raspuns la întrebări, ne-a spus exact unde trebuie să mergem în funcție de urgență și am exersat, fiecare dintre noi, manevrele de intervenție.

 Mi-am dat seama cu această ocazie că, pusă în fața unor decizii rapide, le-aș fi luat pe cele greșite. Sunt foarte recunoscătoare că nu m-am confruntat cu situațiile în cauză până acum si recunoscătoare că am participat la acest curs.
Din recunoștință și din nevoia ca informațiile să ajungă , măcar parțial, către cei care nu au posibilitatea să participe, scriu acest articol astăzi.

 Noi psihologii vorbim cel mai des mamelor despre intuiție și instincte, resurse deosebit de valoroase în relația cu copilul. Dar e important de menționat faptul că nu avem acces la intuiție și instincte mereu. De fapt e foarte greu uneori cand suntem copleșiți de teamă să ne conectăm la liniștea din noi pentru a recepționa orice. De aceea e bine să ne informăm și să apelăm la specialiști.

Uneori cea mai bună cale de a fi părinte e să îți recunoști limitările și să ceri păreri.

În situațiile limită, când viața copilului poate depinde de acțiunile noastre, e bine să  ne putem baza pe ceva mai mult decât doar pe ceea ce simțim.
Nu pot reda cursul integral și nu pot susține cu video-uri manevrele de urgență. Pentru asta trebuie să mergeți la unul dintre evenimentele asociației, afișate pe pagina lor de fb. Dar incerc să fac un rezumat și să redau tot ce mi s-a parut important.

Începem cu CĂZĂTURILE. Precum nu prea există babe frumoase (mă rog, cu elanul chirurgiei estetice or mai fi), nu prea sunt nici copii care să nu cadă.  Medicul spune că doua lucruri sunt importante când cade copilul: de la ce înălțime a cazut și care a fost reacția de după.  Ideea e în felul următor: dacă e suit copilul pe masă și masa are 1.20…si copilul are 80 de cm, înseamnă că vorbim de un copil de 1 an si jumatate care a căzut de la 2 metri, ceea ce e foarte periculos. E important de știut că astfel se calculează înălțimea maximă.  În acest caz, medicul spune că  nu trebuie să stai la discuții. Ai luat copilul și ai fugit la spital. Lasă-i pe ei să îți conforme sau infirme un traumatism cranian.

Apoi e foarte relevant dacă copilul a plâns sau țipat imediat sau dacă reacția lui a venit după ceva timp. Dacă nu erai lângă el si ai auzit poc!, după care a început să plângă după ce ai ajuns tu în cameră, nu ai de unde să știi ce s-a întâmplat între momentul loviturii și momentul în care ai ajuns. Copilul putea să fi fost inconștient.

Dacă nu ai fost de față și nu ai martori, atunci sunt câțiva indici care te pot trimite pe pista suspiciunii de traumatism cerebral:

Vărsăturile în jet, o pupila dilatată, mersul legănat.

Ce se recomandă? CT de urgență. Singurul spital din București unde există anestezist non stop si se face la orice oră CT e Bagdasar Arsenie. De aceea e bine în caz de căzături să mergem direct acolo.

Apropo de cazaturi, medicul a facut un comentariu important. Spunea că dacă un copil de 8-10 luni își rupe mâna, trebuie verificat dacă nu cumva are rahitism. E o vârstă la care oasele ar trebui să prezinte o flexibilitate mare. Deci mare atenție și la aspecte conexe căzăturilor care ne pot vorbi despre alte probleme de sănătate ale copilului.

În privința FRACTURILOR am primit informații despre ce riscuri sunt atunci când îi aruncam în joacă în sus sau când îi purtăm de mână pe sus peste obstacole. Deși pare distractiv, se poate ușor transforma într-un coșmar, pentru că riscul de vătămare e mare. Pentru fracturi mergem cu copiii la Gr. Alexandrescu și la Budimex la Ortopedie, nu la camera de gardă.

INGERAREA DE SUBSTANȚE și ÎNECAREA CU OBIECTE sperie toate mamele. E important să știm cum să efectuăm manevrele și variantele pentru copii mici și bebeluși, pentru că în funcție de mărime și înălțime ele sunt diferite.  În primul rând,  dacă copilul are ceva în gură , nu țipăm la copil și nu încercăm să scoatem forțat obiectul din gura. Copilul se poate speria și aspira obiectul respectiv și asta poate fi mult mai vătămător decât dacă el ajungea în tubul digestiv. Roxana ne sfătuiește deci să ne rugăm de copil, ca un milog în zi de sărbătoare, până când ne *miluieste* cu prada lui. De altfel, mare atenție, același lucru se poate întâmpla și la clasica palmă pe spate aplicată copilului care tușește

În al doilea rând e foarte important, dacă o substanță sau obiect, au fost deja înghițite, să reținem oră exactă la care s-a întâmplat asta. De exemplu dacă s-a ingerat detergent, gel de duș sau săpun 2 ore nu se administrează nimic. De ce? Pentru că lichidele în combinație cu săpunul sau detergentul duc la formarea de baloane. Nu e o glumă. E o realitate extrem de crudă – baloanele de săpun, clăbucii, vor ieși pe gură și nas și copilul trăiește spaima sufocării. Deci in cazul în care a înghițit la baie un pic de gel de duș sau săpun e bine să ne aducem aminte că diareea pe care ar putea-o provoca substanța ajunsă în sistemul digestiv e un efect minor pe lângă cel obținut dacă intervenim.

Ora ingerării unei substanțe e foarte important de reținut și anunțat când ajungem la urgențe. Și în principiu nu luăm nici o decizie noi. Medicul dădea exemplul substanțelor corozive și al vehiculatei opțiuni *dă-i lapte să scoată ce a înghițit*. Substanțele corozive ard când intră și ard când ies. Vă puteți imagina ce consecințe groaznice pot fi in acest caz. Mai mult, doctorul spunea că laptele e folosit pentru că e gândit a neutraliza substanțele acide. Lucru adevărat, doar că procesul de neutralizare degajă căldură….deci arde. Încă un motiv pentru ca primul lucru pe care îl facem să fie să apelăm Toxapel.

Privitor la ARSURI. Primul lucru care îmi trecea prin cap la ideea că un copil s-ar arde era să aplic sprayul meu de nădejde, pe care îl am în bucătărie mereu, Oxymed. Greșit! Greșit să aplicăm pe arsurile copilului orice și greșit să evaluăm noi arsurile copilului. De ce nu spray, nu galbenele, nu nimic? Pentru că pot modifica aspectul arsurii. Aspectul arsurii e cel mai important indiciu în evaluarea gradului și profunzimii arsurii și conduce în mod direct la selectarea tratamentului. Deci dacă modificam aspectul, chirurgul poate lua o decizie greșită. Nu putem evalua singuri arsura in funcție de răspunsul copilului.… dacă arsura e in profunzime, terminațiile nervoase sunt afectate și copilul nu simte durere! Ce facem dacă copilul se arde? Punem arsura sub jet de apă, după care mergem la spital. E indicat să îi dăm și un calmant copilului, pentru că arsurile pot fi foarte dureroase. Pentru a evita contactul cu praful sau dacă e vânt afară, putem aplica o folie alimentară peste arsură până la medic.

În privința CĂPUȘELOR, eu ca și mulți alții, aș fi fost tentată să scot singură în cel mai rapid mod posibil căpușa de pe corpul copilului. Iar greșit! Orice deranj adus căpușei va declanșa mecanismul ei de apărare. Acesta constă în eliberarea de anestezic în corpul gazdei. Căpușa consideră că acționezi pentru că acțiunea ei provoacă durere. Doar că, dacă căpușa este purtătoare de boală, șansa ca ea să fie transmisă crește odată cu numărul eliberărilor de anestezic. De aceea e foarte important să ne prezentăm la chirurgie, bucureștenii vor apela la secția spitalului Grigore Alexandrescu pentru intervenție.  Dacă copilul sau cineva din anturajul său a îndepărtat deja căpușa, e cazul să fie făcută o evaluare pe o secție de boli infecțioase (Matei Balș), de pe care veți pleca cu un tratament și, cel mai probabil, o recomandare de testare a boreliozei la 6 săptămâni după înțepătură.

Informațiile astea m-au pus pe gânduri. Câte informații greșite s-au transformat în convingeri de-a lungul timpului și ce consecințe pot avea ele aplicate? Nu e suficient să avem acces la informații, trebuie să și reevaluăm gradul nostru de dezinformare și limitările noastre pentru a absorbi ceea ce e corect.

 Multă  sănătate puilor voștri și multă putere de selecție a informației relevante pentru ei!

© 2021 Blog de Psiholog

Theme by Anders NorenUp ↑

Call Now ButtonSuna psihologul