Purtăm măști tot timpul! Măștile zilnice sunt adaptări, compromisuri, strategii, derivate ale unei educații menite a te prezenta societății astfel încât să câștigi puncte, prieteni și relații. O facem din nevoia de apartenență și pentru a ne asigura dezvoltarea. Masca angajatului exemplar, a copilului studios, a mamei perfecte, a soțului multifunctional, a bunicii răbdătoare, a norei tolerante, samd.

De Halloween îți alegi singur o mască și e una dintre puținele ocazii când orice merge și acel orice poate să contravină standardelor zilnice, fără a atrage sancțiunea – poți întrupa ceva ce în orice altă zi ar fi hulit, bârfit, izolat, gonit, șamd. Orice mască sau costumație alegi de Halloween e considerată acceptabilă. De câte ori suntem acceptați in viață în societate cu ciudățenia, întunecimea, copilăriile, senzualitatea, lipsa de originalitate si urâțenia noastra? Cel puțin o dată pe an , de Halloween, lucrul ăsta e posibil. O zi în care putem purta ce ne sperie, ce ne încântă, ce ne amuza, ce ne înfurie sau ce ne mișcă.

De Halloween nu e cazul să decorezi casa pe dinăuntru și pe dinafara, să tai copaci sau miei ori să cauți numărul de la Provident . 3 dovleci cu 3 lumânări, o ghirlandă cu 10 frunze de castan culese de o nepoțică în drum spre grădi, 3 măști de la Jumbo, un set de pictură pe haine și niște ghirlande de usturoi sunt suficiente și nu fac gaură în bugetul familiei.

De Halloween casele nu “ pozează” pentru aprecierea și invidia vecinilor care defilează cu aceleași accesorii ca anul trecut. Costumațiile sunt în funcție de bugetul. îndemânarea si originalitatea fiecăruia. Pot fi confecționate de mama, bunica, cumpărate din Jumbo , închiriate, împrumutate sau luate din magazine sh.

De Halloween nu se gătesc 10 feluri de mâncare si nu se dau pe gât 5 cutii de Triferment. In State se mănâncă dulciuri, dar în Romania nu am văzut copii la colindat ( așa că mă îndoiesc că adună saci cu dulciuri) și nici nu am auzit că au ajuns la spital copii cu glicemii enorme, așa cum reușesc sa fie “ecranizati ”  în fiecare an la știri adulții inconștienți, după masa de Paște sau Crăciun. Și sunt sigură că nici nu vom auzi, atâta vreme cât adulții (preferabil nu cei ecranizati) vor fi însoțitori iubitori, dar fermi cu copiii care sărbătoresc Halloween-ul.Pentru cei care nu cred în intuițiile altora, am dat un search și am găsit doua cazuri …doua decese au fost raportate de când e sărbătorit  Halloween-ul și nu bomboanele au fost cauza, ci lipsa de control parental.

De Halloween nu ești obligat să faci vizite de curtoazie bunicului care nici nu mai știe cine ești și te strigă pe numele mamei tale, unchiului care zâmbește plictisit și abia așteaptă să pleci ca să intre pe Fb, verișoarei de-a doua a mamei de a carei existență nici nu știai, dar care se pare ca îți făcea codițe când aveai 3ani, lucru absolut memorabil pentru toți, mai puțin pentru tine.  În America, de Halloween, grupuri organizate de copii, alături de 1-2 adulți, colindă străzile și bat la ușile oamenilor pe care nu ii cunosc și primesc daruri, bomboane sau donații pentru cauze nobile. Din nou mă întreb: de câte ori in viață bați la ușa unui om străin și ești primit cu un zâmbet larg și un cadou? Deseori nu reușești să smulgi un zâmbet și o vorbă bună mamei sau soțului, ce să mai vorbim despre oameni necunoscuți?

Nu avem nevoie de Halloween, susțin unii furioși. E o sărbătoare a demonilor, care duce la consumism și obiceiuri nesănătoase. E o sărbătoare păgână și a altora, spun alții.

Nu, e o sărbătoare a zâmbetului, a libertății de prezentare, exprimare și existență în lipsa limitărilor sociale zilnice. E o sărbătoare a creativității și a manifestărilor inedite. Dar cel mai mult cred că avem nevoie de Halloween pentru că e o sărbătoare a încrederii în semeni și a acceptării celuilalt (și dacă nici chestia asta nu e creștinească, atunci ce mai e?) cu tot ceea ce ne sperie în/la acest “celalalt”.

E o sărbătoare păgână ca multe alte sărbători și tradiții pe care le iubim.

E un obicei care pornește dintr-o altă parte a lumii și avem nevoie de obiceiuri și tradiții. Din păcate obiceiurile și tradițiile românești sunt considerare desuete pentru generațiile actuale și poate că nu e complet inexplicabilă aceasta respingere a lor. Am stagnat ca orice țară care intra sub dictatura și avem tendința să respingem trecutul pentru a putea să ne construim un viitor, respectiv tendința să respingem ceea ce e corelat cu el si nevoia de a adera la obiceiurile celor pe care ii consideram evoluați. Un copil imită un adult în speranța ca va fi si el “om mare” și reușește, pentru că la achiziții noi, alături de zâmbetul de pe fața adultului, copilul primește si un “ce băiat/fata mare te-ai făcut ”. Mimetismul e parte din dezvoltarea fireasca a copilului, iar imitarea statelor evoluate e parte din dezvoltarea fireasca a țărilor “ în dezvoltare”. Relaționarea, solidaritatea si detașarea nu sunt punctele noastre forte. Dictatura și-a asigurat continuitatea prin *divide et impera*, ceea ce a dus la *fiecare om pentru el însuși*. Avem deci de învățat, din punctul meu de vedere,  de la americani și alte popoare , despre ce înseamnă prietenia, ajutorul real si urgent, susținerea punctelor de vedere ale grupurilor din care facem parte , dar și cum să trăim și să ne bucurăm de viața împreună, pur si simplu.

Nu ne urâțim copiii dacă îi lăsăm să își aleagă o mască de monstru pentru sărbătoarea de Halloween. Îi îmbogățim! Cu o experiență inedita, cu o perspectiva asupra aspectelor mai putin roz ale vieții și asupra a ceea ce ne sperie, cu respectul pe care îl acordăm alegerii pe care o fac in selectarea unei costumații și punerii în act a imaginației lor.

E distractiv să alegi un costum. Imaginația, emoțiile și distracția sunt “ stârnite ” de experiența selectării unei costumații de Halloween. Copiii se pot îmbrăca în eroii lor preferați și trăi în lumea reală, experiență pe care altfel o pot vizualiza doar pe ecran și nu îi implică în mod direct. Dorințele se transpun in realitate cu ocazia asta pentru o zi și o noapte. Un om care nu mai are dorințe e un om care nu trăiește, spune Dolto ( și știți că sunt mare fan Dolto).

Cât despre a îmbrăca un copil in monstru trebuie să ne întrebăm și ce stârnește o astfel de deghizare în copilul care a ales-o, nu doar în părintele care acceptă să o cumpere cu mai multă sau mai puțină reticența. Ce beneficii are o astfel de deghizare? Da, mă gândesc la beneficii. De ce? Pentru ca eu cred în copii. Eu cred că un copil e capabil să aleagă ce are nevoie sa mănânce, să se îmbrace, să se joace și cred că sunt mult mai naturali în alegeri decât noi, mai puțin influențați și fac alegeri conștiente si inconștiente reprezentative și deci , importante. Un copil care alege un costum de monstru poate avea nevoie de mai multa încredere în sine, de un pic mai mult control în propria viață sau de putere. Monștrii sunt puternici, fioroși, temuți și văzuți. Ei provoacă reacții în ceilalți și sunt in prim planul poveștilor de groază.

Copiii care aleg să fie eroi au înțeles că e bine să fii bun. Răufăcătorii sunt și ei interesanți pentru copii care sunt curioși și în privința acestora; copii se întreabă deseori de ce x sau y e rau,  cum a devenit unul bun și unul rău. Alegerea unui costum nu e deci arbitrară, ea stimulează imaginația, jocul, îndeamnă la reflecție si căutări.

Costumele cu arme, săbii și cuțite sunt si ele foarte apreciate si parintii nu ar trebui sa se teama de nevoia copiilor de a se juca de-a “razboiul”. Se pare că fascinația legată de arme e în ADN –ul uman, făcând parte din experiența și psihicul uman. Psihanaliștii freudieni ar spune că aceste arme sunt reprezentări falice; în orice caz, toți psihologii susțin că aceste obiecte de interes pentru băieți sunt parte a unei faze de dezvoltare normală și importantă.

Imaginația copiilor trebuie stimulată și nici adultului nu îi face rău, pe cuvânt! Dăți șansa de a fi creativ, de a intra într-un altfel de rol care te poate transforma, te poate învăța ceva nou despre tine și de ce nu?! te poate chiar ( Doamne ferește!)  distra ! Fiindcă e o sărbătoare atât de cunoscută, ea e celebrata în grădinițe, școli, locuri de joaca, mall-uri, cluburi de toate felurile si asta poate duce la crearea de legături între petrecăreți. S-ar putea să te împrietenești cu o albina daca ești deghizat în bondar, cu un vampir daca ești un monstru sau cu o polițistă daca faci reclama la telefonia Digi.

Nu toată lumea se simte bine de Halloween purtând un costum sau interacționând cu atât de multă lume. E evident că introverții nu se vor simți la fel de bine ca extraverții când e vorba de petreceri cu oameni mulți, zgomote, lumini, manifestări haotice. Suntem diferiți si sărbătoarea asta este una care celebrează diferențele, astfel ca nimeni nu se supără dacă participanții nu poarta costume. Copiii nu ar trebui forțați sa se costumeze, nici la grădiniță pentru serbare, nici în familie dacă ei nu vor, iar adulții pot foarte bine să se îmbrace normal, dar să participe la eveniment, dacă asta le reduce anxietatea sau îi face să se simtă mai confortabil ori dacă, prin asta, vor să facă o declarație împotriva consumismului și a marketingului care speculează astfel de evenimente. Adaptabilitatea , dar și respectul pentru propriile nevoi sunt apanajul omului inteligent si sănătos.

Da, Halloween-ul poate fi și incomod și asta nu doar pentru introverți. Poate fi incomod pentru părinți, care trebuie sa dea explicații copiilor în legătură cu subiecte altfel evitate cu mare tact și, în general, cu povești în care povestitorii nu cred. Aceste povești apar de obicei în legătură cu un eveniment firesc dar temut al vieții – moartea si aspecte conexe ei. Psihanaliștii duc muncă de lămurire de mulți ani cu părinții în legătură cu necesitatea explicării  evenimentelor așa cum se succed ele în mod firesc în timpul existenței și dacă ne-am adresa acestei nevoi și am vorbi cu copiii firesc despre cele firești, moartea nu ar fi un subiect tabu. Dolto scria în una dintre cărți: nu vă mai purtați cu copiii ca și cu animalele de companie; doar cu câinele nu vii să vorbești acasă atunci când îți moare cineva drag.

Despre subiectele delicate le vorbim copiilor în mod normal, când se ivește ocazia si adaptat vârstei și dezvoltării lor.Vom ține cont de faptul că, pentru copii, diferențierea dintre real și imaginar nu este atât de clară (în funcție de vârstă) și de aceea trebuie o discuție în sensul acestei diferențieri, dar și o adaptare a “farselor” care se fac în cadrul acestei sărbători  e necesară .Trebuie să înțelegem că, in cazul copiilor excesiv de protejați emoțional ( “ nu poate face față mititelul” ,“ce știe el? e încă mic”, “ ar suferi foarte mult” samd) putem traumatiza prin expunerea la fenomene și imagini care i-au fost refuzate, pe care le-a reprimat sau care stârnesc frica și furia. Poate ca ajuta să înțelegem că nu îi scutim de suferința, ci le refuzăm o explicație pentru ea; fiindcă psihologii care lucrează cu copii vă pot spune că suferința ei o simt oricum atunci când cineva drag dispare. Drama nu stă atât în dispariția persoanei respective, cât în faptul că le este refuzată suferința și explicația ei de către cele mai apropiate ființe, fiindcă ei știu că ceva s-a întâmplat.

Și ar mai fi ceva. E nevoie de sărbători care să ne aducă împreună, părinți și copii. Orice eveniment care aduce familia împreună, care presupune un proiect de familie –  discuții despre cum vom celebra și unde, cum ne vom costuma și de ce , acțiune împreună – vânăm costumații, alegem și selectăm împreună, punem în act ce am discutat și care se lasă cu râsete și dulciuri – zic eu ca e binevenit. Petrecem prea puțin timp simțindu-ne bine împreună din aceleași activități. Asta e marele “bine” pe care ni-l face Halloween-ul și motivul pentru care e iubit si adoptat de familii din întreaga lume: e un eveniment de care se pot bucura în mod real toți participanții și în toate fazele pregătirii lui.

All in all, cum zic americanii, eu zic că avem nevoie de Halloween!