Arhive etichete: Trauma copii

Cum ajutăm copiii când le este frică

Frica este un răspuns emoțional și fiziologic la un pericol real sau imaginat. Fricile ne însoțesc existența și joacă un rol important în supraviețuire. Dar sunt etape în viață când fricile țes o pânză de gânduri și senzații care ne pot te paraliza.

Șeful care *sigur* îți va face o evaluare proastă poate fi la fel de real ca monstrul cu colți și trei capete din dulapul copilului. Pe când imaginația ta a fost stimulată de o grimasă a șefului, copilul a fost invadat de imaginea monstrului când a auzit un pluș căzând de pe raftul din dulap. Doar plușurile nu cad singure🤪

Așa că, pentru a reuși să ieși din abordarea de tipul *ochii dați peste cap – pfff, nu există monștri! *, trebuie să îți aduci aminte de fricile pe care le aveai și tu ca și copil sau ce frici ai avut în ultima vreme. Astfel îți activezi empatia și reușești să însoțești non critic și suportiv.

Nimic nu ii da mai mult curaj unui om fricos decat frica altuia.” Umberto Eco

Principalele surse ale fricilor copiilor sunt:

Lipsa de informații : lupul poate dărâma ușa, toți câinii mușcă, copiii mai mari lovesc, etc.

Experiențe stresante în primele luni de viață. Au avut loc în etapa preverbală ; se pot reactiva odată cu un eveniment pe care îl asociază inconștient cu cel inițial. Ex: un copil poate deveni extrem de anxios când mama are simptome de boală, dacă în primul an de viață a fost separat de mama, care a trebuit spitalizată.

Evenimente înfricoșătoare actuale. Accidente, vaccin, spitalizări, șamd.

Persoane anxioase în mediul de creștere și ingrijire.

Conștiința morții, războiului și bolii.

Imaginația bogată.

Frica simbolică. Uneori anxietatea e un răspuns care nu pare a fi la un eveniment din prezentul sau trecutul copilului, dar pot fi identificate surse de anxietate în trecutul familiei (bagaj transgenerațional) sau al cuplului.

Frica este o camera obscura in care se developeaza negativele.”
Usman B. Asif

În cartea “Jocul atașamentului“, Aletha Solter descrie tipurile de joc ce pot fi folosite pentru a ajuta copiii cu fricile lor. În cabinet , dar și acasă, am folosit toate aceste jocuri și am constatat rolul lor terapeutic.

Jocul de inversare a puterii

Copilul devine un dinozaur, monstru, zmeu sau uriaș și adultul fuge, îngrozit în mod dramatic, suficient cât să obțină râsul și încântarea copilului. Copilul se simte puternic și iese astfel din poziția de victimă (recomandat îndeosebi dacă copilul a fost speriat de alți copii sau adulți cu comportament agresiv).

Jocuri de separare – recomandate în anxietatea de separare. (perioada 12-24 luni sau anxietate de separare reactivată de un eveniment). De-a v-ați ascunselea , jocuri de urmărire.

Joc simbolic

Terapia cu ursuleți de pluș. Părintele, educatorul sau terapeutul poate face o poveste cu un ursuleț care are aceeași frică ca și copilul și îl invită pe copil să adauge personaje, dialog și soluții in povestea ursulețului.

Pentru frica de moarte Aletha Solter propune cântecul Ring around the Rosie, care a apărut în timpul primului război mondial și pune în joc teama de moarte (ashes, ashes, we all fall down).

Aceste reactivări ale fricile în spațiu securizat , în mod jucăuș, stârnesc râsul și vindecă anxietatea. Nu poți să râzi și să te bucuri cu toată ființa și să te temi în acelasi timp. Râsul și plânsul au efecte terapeutice.

Joacă fără sens. Copilul face greșeli, mișcări ciudate și grimase și râde, împreună cu adultul. E eliberator să ai un timp și spațiu în care poți face orice îți trece prin minte, fără să fii sancționat; să te simți bine în pielea ta și să fii însoțit de o privire îngăduitoare sau chiar complice.

Jocurile copiilor sunt jocuri foarte grele. Copiii nu sunt niciodată mai serioşi decât atunci când se joacă.”Michel de Montaigne