Vin la mine oamenii aflați la o răscruce — când ce a fost nu mai funcționează și ce va fi nu se vede încă. Și caută un tovarăș de drum potrivit.
Basmul copilăriei mele, cel pe care l-am ales mereu și îl ascult uneori și acum la pick-up , se numește Tovarăș de drum, de Hans Christian Andersen. Dintre zecile de basme ascultate pe covorul gros din sufragerie, sprijinită de canapeaua verde cu cusături rigide si înțepăcioase, pe întuneric musai, povestea asta era cea mai dragă mie.
Nu m-a atras niciodată eroul singuratic care cucerește totul prin forță. M-a atras ideea că poți să mergi mai departe — și mai bine — atunci când cineva alege să meargă cu tine. Nu în locul tău. Nu înaintea ta. Lângă tine.
Mulți ani mai târziu, am dat peste o frază a lui Irvin Yalom — unul dintre cei mai iubiți psihoterapeuți al vremurilor noastre — care spunea că preferă să se gândească la pacienți și la sine ca la niște tovarăși de drum.
Asta este, pentru mine, esența acestei meserii. O insoțire cu sens si scop , cu obstacole și „noroc bun”, alegeri dificile, dar mult mai clare.
